Biserica Sfanta Cruce Agiasmati

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati


Biserica Sfanta Cruce Agiasmati

Platanistasa

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati se afla in localitatea cipriota Platanistasa; localitatea se afla in partea centrala a Insulei Cipru, pe culmile impadurite ale Muntilor Troodos. Alaturi de aceasta minunata biserica din Platanistasa, muntele mai gazduieste un numar insemnat de locasuri de cult.

In interiorul micutelor biserici aflate imprastiate pe culmile muntoase ale insulei, se pastreaza pana astazi unele dintre cele mai bine conservate fresce bizantine. Aceste biserici cipriote, pictate in fresca de o deosebita calitate, ofera lumii exemple vii de arta bizantina si post-bizantina apartinand secolelor XI-XIX.

Bisericutele sunt de o valoare inestimabila, culturala, istorica, duhovniceasca, o parte dintre acestea fiind recunoscute la nivel mondial. Zece dintre aceste bisericute au fost deja trecute in lista Patrimoniului Mondial, fiind aflate astazi sub protectia si purtarea de grija UNESCO.

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati este asezata in partea de rasarit a Muntilor Troodos, in regiunea Pitsilia, la o distanta de cativa kilometri de localitatea Platanistasa. In anul 1985, aceasta biserica este trecuta in lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alaturi de celelalte minunate bisericute.

Muntii Troodos - lantul muntos presarat cu bisericute

Lantul muntos Troodos, aflat in centrul insulei, este cel mai mare din Insula Cipru. Cel mai inalt varf din Troodos este Muntele Olimp, cu o inaltime de 1.952 de metri. Muntii acopera in mare parte aproape intreaga aripa vestica a insulei.

Locul este cunoscut, inca din timpurile antice, ca avand un bogat potential de cupru, minele de cupru fiind imprastiate peste tot. Pe langa acestea, incepand cu perioada bizantina, locul a devenit un deosebit de important centru al artei bizantine; biserici si manastiri au fost construite in acesti munti, departe de amenintarile atacurilor maritime.

Pe culmile acestor munti se afla o intreaga serie de monumente naturale si istorice: biserici si manastiri bizantine, sate pitoresti si pline de traditie. Din punct de vedere bisericesc, muntele pastreaza inca o serie de locasuri de cult deosebit de importante.

Aici se gasesc noua biserici si o manastire incluse deja in lista Patrimoniului Mondial si in purtarea de grija UNESCO. Pe langa acestea, se mai gasesc si alte manastiri, precum Manastirea Kykkos, cea mai renumita si bogata dintre toate.

Cele noua biserici bizantine de valoare mondiala sunt urmatoarele: "Biserica Sfanta Cruce din Agiasmati", "Biserica Araka din Lagoudere", "Biserica Sfanta Cruce din Pelendri", "Biserica Sfantul Nicolae Stegis din Kakopetria", "Biserica Podithou din Galata", "Biserica din Asinou", "Manastirea Sfantul Ioan Lampadistis", "Biserica din Moutoula" si "Biserica Sfantul Arhanghel Mihail din Pedhoulas"; alaturi de micutele bisericute, in lista UNESCO a fost adaugata si "Manastirea Kykkos".

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati - scurt istoric

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati este o biserica ce dateaza inca din secolul al XV-lea, fiind asezata la o distanta de 3 kilometri de vechea localitate cipriota Platanistasa. Aceasta biserica pastreaza unul dintre cele mai complete seturi de fresca din a doua jumatate a secolului al XV-lea, din Cipru.

Aceasta biserica constituia katoliconul (biserica centrala a unei manastiri) unei manastiri cunoscute sub acelasi nume, construita undeva pe la sfarsitul secolului al XV-lea. Din intreg ansamblul monahal initial, pe langa biserica, nu au mai supravietuit decat cateva ruine ale chiliilor, in partea de rasarit a bisericii.

Atunci cand Vassili Barsky, calugarul pelerin rus, a vizitat Insula Cipru, in anul 1735, manastirea era aproape parasita, aceasta fiind locuita abia de un singur calugar (staretul) si de un ucenic al acestuia.

Potrivit cercetarilor facute, numele de "agiasmati" deriva de la cuvantul "agiasma", care inseamna "apa sfintita, izvor alaturat bisericii". O alta interpretare a cuvantului este aceea ca el sta in stransa legatura cu localitatea Agiasmati din vestul Asiei Mici, un loc legat de cucerirea Constantinopolului, din anul 1453.

     

Este pozibil ca refugiatii din Agiasmati sa fi gasit adapost in Insula Cipru si, treptat, sa fi ajuns sa-si construiasca si o micuta manastire, aceasta preluand numele localitatii initiale. Numele bisericii ar fi fost pentru acestia un fel de aducere aminte de locurile natale.

Biserica Sfanta Cruce prezinta o singura incapere, boltita in capatul estic si acoperita cu un acoperis puternic inclinat din lemn si acoperit cu tigle. Acoperisul se intinde mai mult decat suprafata exacta a bisericii, formand un culoar - portic - pe toate cele patru laterale ale bisericii; acest detaliu arhitectural este unic in istorie si specific Ciprului.

      

Potrivit unei inscriptii, care se pastreaza inca pe fata exterioara a peretelui nordic, imediat deasupra intrarii in biserica, biserica a fost construita cu ajutorul donatiilor unui preot numit Petros Peratis si ale sotiei acestuia, Pepani.

Cei doi ctitori sunt infatisati pe exteriorul peretelui sudic. Scena inchinarii bisericii lui Hristos este una minunata, acestia intinzand lui Hristos modelul bisericii ctitorite, ajutati fiind de Maica Domnului, ca una ce este Mijlocitoare la Fiul ei.

Anul exact al ridicarii bisericutei este necunoscut, insa ceea ce se stie exact este faptul ca pictarea in fresca a locasului s-a terminat in anul 1494. Acest lucru duce la supozitia ca biserica a fost ridicata nu cu mult inainte de aceasta data.

     

Peretii bisericii, cat si toate barnele ce sustin acoperisul, sunt in intregime acoperiti cu fresca. Pe langa vechime, aceste fresce prezinta un interes deosebit si prin faptul ca sunt expresia unei sinteze, in ele regasindu-se atat arta bizantina specifica perioadei paleologilor, cat si arta naiva locala; cateva elemente renascentist italiene nu lipsesc nici ele.

Zugravul bisericii este Philippos Goul, un ortodox sirian elenizat, cu buna educatie. Impresia picturii asupra pelerinului este una deosebita, aceasta fiind plina de o lumina lina. Zugravul Goul a mai pictat si Biserica Sfantul Mamas din localitatea Louvaras.

Ansamblul iconografic este realizat pe doua nivele, cel superior infatisand scene nou-testamentare, iar cel inferior, avand chipuri de sfinti. Ciclul narativ ce infatiseaza Aflarea Sfintei Cruci, careia ii si este inchinata biserica, este infatisat in scene de mica dimensiune, pe arcada oarba din peretele nordic. In absida Sfantului Altar, Fecioara Maria este infatisata ca Vachernitissa.

Picturile murale supravietuiesc in pe fetele exterioare ale peretilor, inspre vest si sud. Scena spatioasa si cu multe personaje a Judecatii de Apoi, infatisata spre capatul frontonului pe care este asezat Hristos, merita si ea mentionata.

     

In iarna anului 1964, guvernul cipriot a deschis oficial drumul ce leaga Biserica Sfanta Cruce Agiasmati de drumul principal dintre Nicosia si Platanistasa. Drumul de patru kilometri aduce multa bucurie pelerinilor, pana la construirea acestuia, pelerinii fiind nevoiti sa mearga pe jos toata aceasta distanta. 

     

Pe aceeaşi temă

27 Iunie 2012

Vizualizari: 6085

Voteaza:

Biserica Sfanta Cruce Agiasmati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi Cartea de față, a cunoscutului neuropsihiatru Vladeta Ierotici, nu este doar o culegere de convorbiri duhovnicești cu renumiți părinți ortodocși sârbi ai veacurilor al XX‑lea și al XXI‑lea, ci și o incursiune în provocările lumii actuale și răspunsurile 25.00 Lei
Despre bine si rau
Despre bine si rau În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de 18.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact
OSZAR »