Mosii de iarna - Sambata mortilor

Mosii de iarna - Sambata mortilor

Cu o săptămână înainte de-a începe Postul Paștelui, în tradiția creștină sunt cinstiți cei cu sufletul strămutați în altă lume, prin pomenirea lor în lăcașuri sfinte și pomana tradițională.

Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, din Postul Paștelui, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete.

Vasele cu tămâie şi lumânările reprezintă ofrande prin care sunt cinstiți cei plecaţi la viaţa veşnică.

În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită.

Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte, în special pește, care nu lipsește celor vii la Lăsata Secului.

Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci sau fructe.

În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana, plus o prăjitură cu specific local, mai exact un chec cu mere.

Se prepară și se dau de pomană, piftie sau răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în unele zone.

Din acest motiv, sărbătoarea se mai numește și „Moșii de piftii".

De asemenea, se obișnuiește ca în această zi să nu se lucreze, în special să nu se spele rufe.

La slujbele de pomenire a mortilor, din pomelnice sunt strigate de preot, numele fiecăruia, așa cum s-a chemat el, spre comunicare spirituală, cu rugăciuni de iertare a păcatelor, pace și odihnă în vesnicie.

Aceasta este o datorie creștină, moștenită și transmisă din generație în generație, pentru moșii din neam, poate cea mai importanta și cea mai de suflet pe care o avem fata de „cei plecati de aici."

Îndemnul Bisericii este ca în această zi, fiecare familie să duca un pomelnic la Biserică, împreună cu o colivă și o sticluță de vin roșu, la care arde o lumânare pe tot parcursul slujbei, după care se merge cu ele la mormânt, pentru a fi stropit cu vin de preot, binecuvântând „veșnica pomenire" și „Dumnezeu să-i ierte".

Tradiția se repetă în fiecare zi de „Sâmbăta morților", în semn de cinstire, ca dovadă că nu au fost uitați. a ceara ca cei adormiti din familia lor sa fie pomeniti, sa nu fie uitati.

Să urmăm, așadar, îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur:

"Să ne rugăm pentru cei morţi, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege toate păcatele, iar dacă este un drept, să câştige prinos de plată şi să mijlocească la Dumnezeu pentru noi.

Să ne aplecam cu tot sufletul, să aprindem cate o lumânare și să rostim o rugăciune pentru cei dragi: părinți, bunici, frați și toți care s-au strămutat cu sufletul la Domnul.
Amin!"

Dumnezeu sa-i ierte și să le dăruiască odihnă și veșnică pomenire!

Amin! +

Rugăciune pentru cei adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții care va veni!

Pe adormiții robii Tăi, care s-au sfârșit în dreapta credință (numele de botez al decedaților): părinți, frați și cei care au ne-au golit sufletul de bucuria revederii pe acest pământ, pomenește-i întru împărăția Ta!

Iartă-le, Doamne, toate greșelile din timpul vieții, cu știință sau neștiință, cu gândul sau cuvântul, cu voie sau fără voie!

Așează-le sufletele în locuri cu lumină, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Cu fața Ta veselește-i, Preasfinte-Dumnezeule și cu toți sfinții din veac pomenește-i, că Tu ești învierea adormiților robilor tăi (numele celor pomeniți), Dumnezeul tuturor creștinilor, să te slăvim întru Sfânta Treime - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea, în vecii vecilor!

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi!

Iartă Doamne pe toți moșii, strămoșii, părinții, frații, surorile și pe toți plecați pe calea veșniciei!

Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!

Veșnică lor pomenire!

Amin!

Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR

 

Despre autor

Maria Filipoiu Poet Maria Filipoiu

Colaborator
155 articole postate
Publica din 13 Octombrie 2014

Pe aceeaşi temă

22 Februarie 2023

Vizualizari: 3025

Voteaza:

Mosii de iarna - Sambata mortilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Creierul inselator. Experimente literare in epoca neurostiintelor
Creierul inselator. Experimente literare in epoca neurostiintelor Pornind de la operele unor autori care explorează psihicul așa-numiților „neurodivergenți“ sau fac ei înșiși parte din această categorie, Jason Tougaw pune în scenă un dialog mai puțin obișnuit, cel dintre neuroștiințe și literatură. 58.00 Lei
Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri)
Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri) Singura dorință pe care am avut-o pentru coperta acestui volum a fost aceea de a găsi o imagine care să lege, subtil, trecutul de viitor – și a rezultat acel cadru în care se văd, iată, un militar și un băiețel. Pentru că textul dintre coperte vorbește de 62.00 Lei
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact
OSZAR »