Ontologia platonica
Deosebirea fundamentala intre obiectele perceptiei si acelea ale stiintei - este - dupa Platon - urmatoarea : cele dintai sunt intr-o continua schimbare, cele din urma sunt absolut neschimbatoare si evident independente de vointa noastra ; noi trebuie sa le recunoastem ca fiind prezente siliti de ratiune. Ca exemple, Platon citeaza formele geometrice si matematice, care nu numai ca nu sunt corporale, dar ele nu sunt nici influentate de lumea fizica, fiindca ele se gasesc dincolo de aceasta : ele sunt de natura gandita. Cu aceasta afirmatie am ajuns la originea idealismului platonic. Platon concepe, pentru prima data in istoria gandirii umane, ideea unei alte existente decat cea fizica-matematica si anume o existenta ideala, care este, prin aceea ca este gandita. De aceea pentru Platon "Ideea" este o esenta, o existenta reala, ceea ce ramane in eternitate identic cu sine. Vorbind despre Idei, Platon le numeste cand esente divine, cand reprezentari. El le mai numeste si "logoi", asadar temeiuri rationale ale lucrurilor. Conceptia ca exista o entitate pur spirituala si ca aceasta entitate constituie temeiul ultim al lucrurilor o mai gasim, dar numai ca presimtire, si la alti filozofi greci antici dinaintea lui Platon. Este suficient sa amintim aici teoria pitagoreica despre numar ca temei al lucrurilor si conceptia lui Anaxagora despre "Nus", care neamestecat cu altceva este gandire pura. Dar Platon depaseste constient aceste presimtiri, care devin la el certitudini si el devine astfel intemeietorul unei conceptii, dupa care numai Ideea ar avea realitate. Asa se face ca, plecand de la antagonia dintre conceptia heracliteana si cea eleata despre temeiul ultim al lumii, Platon ajunge la o sinteza a acestor conceptii. Dupa Heraclit, Lumea este o vesnica devenire, iar existenta lucrurilor ca fiind neschimbatoare, este ceva parut, in timp ce pentru Parmenide nu exista decat o existenta neschimbatoare, schimbarea nefiind decat o inselare a simturilor. Pe temeiul conceptiei sale despre Idei, Platon solutioneaza contrazicerea dintre eleati si heracliteni, in sensul ca "lumea suprasenzoriala a Ideilor, imperiul nevazutului, devine o lume a existentei adevarate si vesnice a Esentei, iar lumea corporalului, lumea vazuta, o lume a schimbarii si a devenirii".
Trebuie sa subliniem faptul ca in aceasta sinteza predomina elementul socratic-eleatic. Caci, asa cum perceptia depinde de gandirea notionala, tot asemenea si lumea devenirii sau a lucrurilor senzoriale constituie o realitate dar de gradul al doilea, o realitate mult inferioara fata de imperiul suprasenzorial al Ideilor. Imperiul Ideilor este lumea existentei pure, pe cand lumea senzoriala cu a ei vesnica devenire, este un amestec de existenta si non-existenta. Parmenide afirmase ca existenta "este" iar non-existenta "nu este". Platon nu este de acord cu aceasta afirmatie, careia el ii opune ideea ca non-existenta nu este intr-o privinta, pe cand in alta privinta ea este. Pentru Platon non-existenta, ca ceva absolut, cum o considera Parmenide, ca ceva ce nu s-ar gasi in nici un raport, este o simpla inchipuire, din pricina ca o contradictie absoluta intre notiuni este cu neputinta. O asemenea contradictie este pentru comunitatea conceptelor un curat nonsens.
Ceea ce face posibila atat judecata cat si existenta este tocmai comunitatea notiunilor. Cunoasterea rationala, asadar Logosul insusi presupune aceasta comunitate a notiunilor. Caci aceasta comunitate face abia posibila acea imbinare dintre existenta si non-existenta.
Granitele, sau ceea ce margineste, marginitul, trebuie sa fie determinat de nemarginit, de neconditionat. Cum este posibil acest lucru ? Prin aceea ca intre amandoua notiunile - de marginit si nemarginit - exista o legatura mijlocita de comunitatea conceptelor, care face posibila cunoasterea stiintifica. Nemarginitul nu este in acest sens o contrazicere a marginitului, ci tocmai originea acestuia si ca atare existenta este comuna atat marginitului cat si nemarginitului. Aceasta cu deosebirea ca nemarginitul nu poate fi sesizat de gandire ca ceva identic cu sine insusi si deci capabil sa tarcuiasca si sa determine aparitiile ce sunt asa de nestabile, asa cum la Democrit neimpartitul - atomul - trebuie sa determine ceea ce este impartit - materia. De aceea Kinkel formuleaza ideea ca "filozofia lui Platon este indreptata inspre notiunea originei, ceea ce inseamna ca proclama nemarginirea existeniei".
In tot cazul, ca sa ne intoarcem la problema ontologiei platonice, Platon depaseste conceptia parmenidiana despre existenta. La Parmenide "existenta" era identica cu corporalitatea, cu spatiul plin, iar non-existenta insemna spatiul gol, sau vidul, cum am zice noi astazi. Pentru Platon "existenta" nu mai este o entitate corporala, ci o realitate pozitiva imateriala, asadar o Idee, iar "non-existenta" ramane si pentru el, ca si pentru filozofii eleati, spatiul gol. De aceea "pentru Platon lumea ca devenire, lumea corporala, este constituita dintr-un amestec al ideilor cu spatiul". Prin aceasta lumea senzoriala a incetat sa mai fie o simpla aparenta sau un neant pur, ci ea se transforma, dupa cum spuneam, intr-o realitate inferioara, de un grad mult inferior, fata de care lumea ideilor este existenta adevarata.
Pentru Platon exista, asadar, doua lumi : una nevazuta, vesnica, netrecatoare si neschimbatoare, - lumea imateriala a Ideilor - si o alta lume vazuta, ce se afla intr-o continua schimbare, o lume de umbre si pareri, amestecata in existenta ei cu non-existenta ; lumea materiala; a corpurilor si a miscarilor acestora.
Dualismul acesta metafizic, care constituie caracteristica fundamentala a intregului sistem platonic, este consecinta fireasca a dualismului epistemologic dintre gandire si perceptie. Am vazut ca stiinta fundamentata pe notiuni sesizeaza lumea care este si nu devine niciodata, perceptia dimpotriva, ca si parerea, este indreptata spre lumea care devine si nu este niciodata.
Asadar exista doua lumi deosebite : lumea vazuta, lumea parerii si o alta lume nevazuta sau schematic :
a. Lumea senzoriala b. Lumea inteligibila
/Devenirea, schimbare/ /Existenta neschimbatoare/
1. Corpuri 2. Imaginea 3. Entitati 4. Idei
reale corpurilor matematice
Acestora le corespund trei feluri de cunoasteri in ordinea descrescanda de perfectiune :
a. Cunoasterea inteligibila b. Cunoasterea senzoriala
Cunoasterea fundamentata,
stiintifica, adevarata Cunoastere parere
1. Intelect 2. Ratiune 3. Perceptie 4. Imaginatie
Este demn de observat ca, fata de importanta mare pe care Platon i-o atribuie lumii suprasensibile a Ideilor si cunoasterii acesteia, avem impresia ca filozoful cauta sa fuga din lumea senzoriala cu micimile ei si sa se salveze in lumea esentelor eterne. Dar el face acest lucru numai pentru ca, dupa ce a intuit prototipuri divine si eterne ale lucrurilor, sa-si formeze si existenta dupa aceste prototipuri, sau, cu alte cuvinte, sa le realizeze in lumea lui interioara si in viata comunitatii, pentru a indeplini prin aceasta destinul pe care il are in lume filozoful.
-
Idealismul platonic
Publicat in : Perioada sistematica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.